ANUNȚ!


Școala Profesională nr.4, mun. Bălți anunţă concurs pentru ocuparea funcției vacante:

  • Director adjunct pentru instruire practică și producție

    La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puțin trei ani, la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale, sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei,  nu au fost concediaţi în ultimii 5 ani pe baza art.86 alin.(1) lit. l), m) şi n) din Codul muncii.

Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de director adjunct pentru instruire practică și producție depun personal sau prin poștă sau e-mail scoalaprof4balti@gmail.com, în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului, dosarul de concurs care va cuprinde următoarele acte obligatorii, conform cerințelor Regulamentului aprobat prin ordinul Ministerului educației nr.673/09.07.2015 

  1. Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulamentul de concurs;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
  4. Copia actelor care atestă vechimea în activitatea didactică a candidatului;
  5. Curriculum Vitae de model Europass, al cărui model este specificat în anexa nr. 2 la Regulamentul de concurs;
  6. Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihic (eliberate de medicul psihiatru și medicul narcolog) pentru exercitarea funcției;
  7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere (anexa nr. 7 din Regulamentul de concurs);
  8. Alte documente pe care le consideră relevante (copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, statutul de   expert/evaluator național/internațional, lista publicațiilor didactice și științifice etc.);
  9. Proiectul Planului de activitate pentru 5 ani;
  10. Lista actelor depuse, cu paginile numerotate, în 2 exemplare.

Actele vor fi depuse la secretariat, până la 23 decembrie 2020.

Telefon de contact: 023172457 

Bibliografia concursului poate fi accesată la adresa  electronică: http://ctice.gov.md/testarea-directorilor/resurse/